Gheorghe Mencinicopschi: Nu mă simt vinovat, privatizarea a fost făcută de ADS; voi ataca decizia instanței

Gheorghe Mencinicopschi: Nu mă simt vinovat, privatizarea a fost făcută de ADS; voi ataca decizia instanței
Publicat: 26/09/2013, 18:15
Actualizat: 22/05/2015, 20:00

Gheorghe Mencinocopschi va ataca decizia de joi a Tribunalului București prin care a fost condamnat la 6 ani de închisoare cu executare în dosarul privind privatizarea Institutului de Cercetări Alimentare, el precizând că demersurile au fost realizate de Agenția Domeniilor Statului, potrivit legii.

„Nu mă simt vinovat cu nimic. Mă așteptam la o astfel de decizie, după reacția pe care au avut-o procurorii de-a lungul procesului. În cele scrise (de către anchetatori – n.r.) sunt erori grosolane. Procedura de privatizare a fost aceeași pentru sute de societăți și institute și a fost făcută, în baza unei hotărâri de guvern, de către Agenția Domeniilor Statului. Apoi, nu se vând terenuri și clădiri, ci se vând acțiuni, iar prețul acțiunilor a fost calculat conform legislației. Nu eu am stabilit acele tarife”, a spus Mencinicopschi.

Fostul director al Institutului de Cercetări Alimentare (ICA) a mai spus că titul de proprietate și valoarea terenului sunt înscrise în actele Agenției Domeniilor Statului. În plus, susține Mencinicopschi, suprafața despre care „se vorbește eronat că ar fi de 32 de hectare este, în fapt, de 3,2 hectare”.

„Nu am pus eu nimic din capul meu. Toate documentele de privatizare sunt la ADS. Privatizările s-au făcut clar după aceleași standarde, după aceleși proceduri, și nu diferit de la o instituție la alta”, a mai spus Mencinicopschi.

Tribunalul București a dispus condamnarea lui Dan Voiculescu la cinci ani de închisoare cu executare și interzicerea unor drepturi civile.

Gheorghe Mencinocopschi a primit o pedeapsă de șase ani de închisoare cu executare.

Tot la șase ani de închisoare cu executare au fost condamnați și fostul ministru Sorin Pantiș, Corneliu Popa, Cătălin Sandu Jean, Vlad Săvulescu și Flavius Adrian Pop.

Instanța a mai dispus condamnarea la câte cinci ani de închisoare cu executare a lui Gheorghe Sin, Constantin Baciu, Alexandru Petre, Grigore Marinescu și Vica Ene.

Totodată, judecătorul le-a interzis tuturor inculpaților exercitarea mai multor drepturi civile, între care și interdicția de a deține funcția avută la momentul comiterii faptelor.

Decizia Tribunalului București nu este definitivă, putând fi atacată cu apel.

La începutul lunii decembrie 2008, președintele fondator al Partidului Conservator, Dan Voiculescu, a fost trimis în judecată, alături de alte 12 persoane, în dosarul privind privatizarea Institutului de Cercetări Alimentare.

Procurorii Direcției Naționale Anticorupție susțin că privatizarea frauduloasă a ICA ar fi fost făcută în folosul lui Dan Voiculescu, fiind realizată prin subevaluarea bunurilor institutului cu peste 7,7 milioane de euro

Dan Voiculescu, acționar majoritar al SC Grupul Industrial Voiculescu și Compania (Grivco) SA București, membru al Adunării Generale a Acționarilor (AGA) și al Consiliului de Administrație (CA) al Institutului de Chimie Alimentară, membru al AGA și director general al SC Bioprod SA București, a fost acuzat de procurori de „folosire, de către o persoană care îndeplinește o funcție de conducere într-un partid, a influenței și autorității date de această calitate în scopul de a obține, pentru sine sau pentru altul, bani, bunuri, sau alte foloase necuvenite și spălare de bani, ambele în formă continuată”.

Potrivit procurorilor, prejudiciul produs în urma acestei privatizări se ridică la peste 60 de milioane de euro.

Alături de Voiculescu, procurorii DNA i-au trimis în judecată pe Corneliu Popa, Cătălin Sandu Jean, Gheorghe Mencinicopschi, Sorin Pantiș, Vlad Nicolae Săvulescu, Marian Gheorghe Domnișoru, Gheorghe Sin, Constantin Baciu, Alexandru Petre, Marinescu Grigore, Vica Ene și Flavius Adrian Pop. Toți aceștia sunt acuzați de complicitate la stabilirea, cu intenție, a unei valori diminuate față de cea reală a bunurilor aparținând agenților economici la care statul este acționar, comisă în acțiunea de privatizare în scopul obținerii pentru sine sau pentru altul de bani, bunuri sau alte foloase necuvenite, în formă continuată.

Gheorghe Mencinicopschi a fost membru al PC, director general și membru al AGA și, ulterior, al CA al ICA SA București. Acesta a fost acuzat și de abuz în serviciu contra intereselor publice, precum și de fals în înscrisuri sub semnătură privată.

Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
VIDEO Avertisment NASA: Un fenomen „ciudat” poate lovi oricând lumea
Rămași împreună după Insula iubirii, s-au etalat pe plajă. Dovada clară că leșinul n-a contat!...
FOTO. Ioana Tamaș, apariție incendiară în costum de baie. Imaigni hot cu soția lui Gabi...
Suspectul crimei din Brăila a mărturisit tot ce s-a întâmplat în cabinetul stomatologic! Ce confesiune...
Ungaria acuză Ucraina că „şantajează” ţările care vor negocieri de pace: Va trebui să luăm...
Ce studii are Marcel de la Insula iubirii? Lui 'Maluma' i-a plăcut mai mult 'şcoala...
Misterioasa moarte a celei mai iubite actrițe! Dezvăluiri TRAGICE despre sfârșitul ei! Soțul, principalul suspect
Comisarul Gărzii de Coastă, prins beat şi drogat la volan, e fiul unui celebru om...
Ultimele cuvinte ale lui Sorin Nazîru când agoniza: Se văita că...
Diana, tânăra ucisă de soț cu toporul, a fost înmormântată de ziua copilului ei: „Ea...
Au făcut spectacol în valurile mării! Laurette, Andra sau Alexandra Stan nu au ţinut cont...
TEST în România cu cel mai interesant SUV. Arată a ARO dar are motor de...
Ministerul Culturii vrea să cumpere Palatul Reginei Maria din Mamaia
Un ȘARPE MORTAL a eliberat suficient VENIN cât să UCIDĂ 400 de oameni
Dispar banii cash. Capcana de care oamenii n-au fost conștienți. Băncile dau banii înapoi
Avertisment pentru utilizatorii de iPhone și Android. Riscuri mari la încărcarea prin USB
Gabriela Cristea și familia, situație neplăcută la finalul vacanței. Ce i s-a întâmplat prezentatoarei în...
Cum a murit, de fapt, Sebi?! Dezvăluiri șocante
Gabriela Cristea se pregătește să deschidă o cofetărie în București! „Am fost la Disneyland și...
De ce a murit, de fapt, Sorin Nazîru după ce a făcut o banală baie...
BANCUL ZILEI. Bubulina în noaptea nunții: - Bulă, te rog să fii tandru cu mine!
De unde vin în România cele mai multe produse contrafăcute?